Dominatia omului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Protectiei Animalelor de Laborator!  - 24 aprilie

sau

           Când Dumnezeu a creat lumea, a creat omul și natura, deci și plantele și  animalele. Atunci, El nu le-a clasificat mai importante, mai puțin importante. Și așa au trăit împreună  până când unul dintre ei, omul, a evoluat astfel încât, mai conștient sau mai inconștient și-a arogat dreptul de a fi mai presus de tot și de toate, de plante și de animale.

            Poate că acest drept are rădăcini mai vechi de când, pentru a supraviețui, omul s-a hrănit cu plante, dar și cu animale. Astfel, el și-a cucerit poziția superioară față de animale, profitând de puterea sa, de uneltele sale de vânătoare, de incapacitatea animalelor de a se apăra.

            Astfel că, atunci când Măria Sa, Omul a avut nevoie de confirmarea unor rezultate, nu a ezitat și și-a arătat din nou puterea, introducând animalele în experimentele pe care trebuia să le facă. Atunci ar fi fost cazul să ia în discuție etica.

În dicționar etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este definită ca una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?

Însă în vremurile actuale, etica este ceva strict de domeniul filosofiei, cine mai are timp să pună astfel problema când goana după bani este la ordinea zilei, când nu mai vedem nimic altceva, când negăm valorile tradiționale?

Dacă vocea unui filosof s-ar fi putut face auzită și ar fi fost luată în seamă, poate astăzi altfel ar fi stat lucrurile. Poate că Măria Sa, Omul ar fi avut mai mult respect față de viețuitoarele din jurul său și nu le-ar mai fi folosit, chinuindu-le, în propriul scop. Poate că în industria cosmetică s-ar fi găsit alte modalități de testare a noilor produse înainte de lansarea pe piață, iar animalele nu ar mai fi fost supuse testelor de sensibilitate a ochilor, nici renumitului test LD50 de testare a rujului de buze, a cremelor de față, a șampoanelor și lacului de unghii, nici testului de piele pentru stabilirea toxicității. Aceste teste ascund proceduri groaznice ce se aplică animalelorː iepurași, șoricei, maimuțe, etc.

Însă bietele animale nu suferă doar de dragul doamnelor și domnișoarelor. Ele sunt folosite și pentru testarea diverselor produse farmaceutice. În acest domeniu este o mare dezbatereː oare nu merită să sacrificăm niste animale spre binele umanității?

Multe cercetări făcute în domeniul farmaceutic s-au grăbit să dea avizul pentru medicamente, deși rezultatele experimentelor nu erau concludente pentru om. A testa pe animale tratamente pentru diverse boli ale omului este perdant din startː animalele nu sunt identice omului din punct de vedere fiziologic, genetic, deci nu constituie o platformă corectă de testare. Și aceasta este părerea mea ca specialist IT, om care se ocupă cu teste și care trebuie să ia în calcul toate variabilele. Ori testarea pe animale nu respecta un principiu de bazăː subiectul pe care se testează trebuie să fie identic cu subiectul țintă, cel căruia îi este destinat produsul testat. Recunosc că în medicină nu am cunoștințe și poate părerea mea nu este una științifică, dar este mai degrabă o părere de bun simț.

Nu pot trece rapid peste problema testării medicamentelor pe animale, deoarece mi se pare odios faptul de a îmbolnăvi cu bună știință o biată ființă fără apărare în scopul de a testa un medicament. Nu pot să nu mă gîndesc ce fel de persoană este omul care face acest lucru. Probabil că el este convins că va salva milioane de vieți de-a lungul timpului, sacrificând niște viețuitoare fără importanță. Oare cînd le inoculează virusul sau celulele canceroase nu are nici un pic de milă? Nu se gândește ce va simți acea ființă? Aș dori tare mult să pot cunoaște o astfel de persoană și să pot vorbi cu ea.

Sunt un om obișnuit, căruia îi plac animalele, însă care nu are un animal de companie. Trebuie să amintesc acest lucru pentru că el este important în înțelegerea opiniei mele în problema folosirii animalelor în cercetarea științifică. Nu am nimic împotriva lor, însă respect un principiu care spune că ˝fiecare să stea la locul său˝. Putem coexista fără a ne crea probleme sau griji unii altora. Este o cale de mijloc, fără a cădea în extrema extazului față de animale sau în cea a urii față de ele. Poate că am această atitudine și ca un mecanism de apărare, am avut animal de companie, l-am iubit, dar la un moment dat a venit vremea să ne despărțim și tare dureros a fost. Însă această aparentă indiferență a mea nu constituie acordul sacrificării animalelor.

Umanitatea pare că se schimbă, revine la natură și implicit începe să se uite și spre necuvântătoare. Astfel, a apărut un cod de bună practică privind utilizarea animalelor în practica științifică. Și pare că se ajunge la soluția de mijloc, deși în acest moment suntem de abia la început. Cred că acest moment al îndreptării atenției spre natură este strâns legat de evoluția conștiinței omului pe un nivel mai ridicat. Deși nu toate popoarele lumii sunt pe același nivel al dezvoltării conștiinței, este minunat că există această tendință de evoluție spirituală, de explorare a expresiilor și a limitărilor inerente ale eului. Astfel, cu timpul, cu efort și voință vom transcende pe treptele superioare ale conștiinței spre starea de iluminare.

La nivel global se fac eforturi pentru a implementa principiul celor trei ˝R˝ː reducerea numărului de animale folosite pentru experimentare, redefinirea procedurilor de cercetare cu scopul de a diminua durerea animalelor de laborator și înlocuirea modelelor animale cu alte metode alternative cum ar fi culturile de țesuturi sau modelele matematice. Iată că se poate! Calea de mijloc!