“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” – Liviu Rebreanu
Am fost intrebata la un moment dat: "de ce iubesti pe x?" Recunosc, n-am avut raspuns. Insa am avut o tema, careia i-am cautat un raspuns. Si a fost mai simplu decat m-am asteptat: iubim fara niciun motiv. Nici pentru parul blond, nici pentru vorba dulce, nici pentru placerea comuna de a face jogging, sa spunem. Acestea reprezinta elemente care ne apropie de persoana, pe care le bifam pe lista de preferinte din etalonul nostru, insa iubirea este pe un alt palier. Poate sa-mi placa de o persoana cu ochi albastri, asta nu inseamna ca o voi si iubi, nu? Inseamna ca imi place de ea, indeplineste un criteriu din sablonul meu de frumusete. Si atat.
Cautand motive pentru a justifica o iubire inseamna sa o intinezi, sa o cobori la un nivel material, sa o degradezi. Ori locul ei este pe un soclu, ideal ar fi sa se numeasca "iubire neconditionata", adica sa nu astepti iubire de la celalalt. Sa iubesti la fel si omul si pasarea si cerul si pamantul, fara sa astepti iubirea lor.
Iubirea se aseaza peste noi, peste asteptarile implinite, peste dorinta de iubire. Pluteste si, usor, invaluie sufletul, isi odihneste zborul indelungat miscand usor genele, producand acele vibratii inconfundabile, vibratii asemenatoare cu ale aripilor de fluturasi. Chimia clipei ramane intiparita in memoria corpului pentru totdeauna. Peste ani, daca stii sa trezesti amintirea acestei chimii, ea revine si corpul o va resimti.
Si sigur ca maestrul Rebreanu avea dreptate: nu iubim la schimb. Posibil sa nu primim acelasi sentiment de la celalalt, insa aceasta singularitate nu micsoreaza valoarea chimiei. Sigur ca apare neimplinirea, celalalt neraspunzand in modul asteptat firesc, dar asta este alta tema.
A iubi asa, fara motiv, este ce doresc intregii lumi! Cu siguranta ar fi o lume infinit mai buna, invaluita in aripa lina a iubirii ca o certitudine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu