Nu creste!

Sigur ca orice mama se simte implinita prin copilul ei. Insa... Cand depaseste o masura, iubirea devine otrava. Pentru copil.

Am intalnit multe mame: mai tinere sau mai putin tinere, mai frumoase sau mai putin frumoase, mai destepte sau mai putin destepte, dar toate... mame.
Si toate, iubindu-si copiii. Mai mult sau mai putin, mai navalnic sau mai ponderat, mai rational sau mai emotional... Fiecare dupa cum simte.
Insa intre ele am intalnit o categorie aparte, mame intru implinirea personala.
Acestea sunt niste mame devotate copilului, il ingrijesc cu drag si cu multa... exagerare. Preiau si sarcinile cele mai simple ale odorului, nelasandu-i ocazia de a invata, experimenta, trai.
Il ocrotesc peste masura si peste ani. Il cresc ca pe un portelan chinezesc pretios, il ridica pe un piedestal la care se inchina, il acopera cu sarutari si mangaieri, necesare de altfel, dar nu in mod nemasurat.
Insa...
Drumul spre iad este pavat cu bune intentii.
Din perspectiva copilului, el este tinta rautatilor prietenilor ("a venit mamica sa-ti dea grisuletul", "baiatul mamei"). Sau, mai rau, copiii il striga cu apelativul dulcic folosit de mama; din gura ei se aude intr-un fel specific, de alint, insa din gura copiilor rautaciosi suna ca si o batjocura.
Copilul alintat astfel de mama de profesie este pus in situatia de a-si scadea stima de sine, isi micsoreaza increderea in propriile puteri, se vede marginalizat si eliminat din grupul sau social.
Astfel, incearca sa-si faca mama sa se departeze de el, macar in prezenta prietenilor, insa mama opune rezistenta: cine sunt astia sa ma tina departe de copilul meu? Nevoia de a se simti mama si de a fi recunoscuta ca mama o orbeste, nelasand sa-si vada copilul ca pe o fiinta capabila de a-si trai viata ca oricare alt copil de varsta lui.
Se stie ca un copil are nevoie de iubire, insa admnistrata peste masura nu face decat sa-l reduca la un simplu obiect de care mama sa depinde pentru a se simti implinita. Ea nu stie sa-si traiasca viata decat in slujba copilului sau. De aceea l-a adus pe lume, pentru a-l creste, nu? Si ingriji.
Da, asa este, insa cu masura. Cu acea masura care sa nu permita transformarea iubirii in otrava.
In psihologie, in analiza tranzactionala, acest comportament se traduce prin injunctia "Nu creste!" Astfel, mama nu vrea sa-si piarda copilul prin care se valorizeaza.

Sfatul meu pentru mamele aflate la varsta de independenta a copilului: exista viata si in afara cercului definit de mama si copil. Indrazniti si faceti un pas in afara acestui cerc. Sunteti puternice si valoroase, ati dat nastere unei fiinte si ati adus-o in punctul in care poate trai si se poate descurca autonom. Dati-i o sansa si, in acelasi timp, dati-va o sansa!