luni, 26 noiembrie 2012

Aparente

Oare de ce suntem atat de superficiali?
De ce aparentele conteaza atat de mult atunci cand judecam pe cineva, cand ii punem eticheta?
Dar de ce judecam pe altii? E simplu, e in firea omului sa se uite in curtea vecinului. E un obicei urat, multa lume il condamna, dar ... Uita si face exact ce a condamnat.
Pana la urma tine de educatie, de formarea fiecarui caracter, dar si de autoeducatie, de puterea fiecaruia de a-si controla gandurile si cuvintele.
Am observat ca nu poti cunoaste totul despre un om numai dupa aparenta sa, dupa actiunile sale. De cele mai multe ori, omul nu este ca o carte deschisa, ci are laturile sale la care tine, sunt intime, nu lasa pe oricine sa i le descopere.
Tot in ultimul timp, multi in jurul meu mi-au  spus: "Vai, dar tu nu esti cum mi te imaginam!" Da, prieteni, aparentele sunt inselatoare. Sigur ca nu sunt asa cum se vede la suprafata, sufletul are multe straturi, ca si inelele copacilor. Cine poate da la o parte toate straturile va avea surpriza sa descopere uneori comori nebanuite.
Aceasta capacitate de a devoala sufletul celuilalt nu o are oricine. Este nevoie de o calitate innascuta, nu se poate dobandi, dar se poate dezvolta in cazul in care exista macar un sambure. 
Veti spune: Pai si cine sta sa-i devoalezi sufletul? Nu trebuie sa stea nimeni ca la radiografie. Insa din comportament, din atitudine, din cuvinte, iti poti da seama de persoana pe care o ai in fata ta. Si nu intr-un minut, ci in timp. Exista si o vorba: "Si-a dat arama pe fata". Cam asta inseamna, si-a dezvaluit adevarata fata, si-a devoalat macar o parte din suflet.
Ma gandesc insa ca ar fi timpul sa ne autoeducam, sa incetam a judeca pe ceilalti. Insa, cred ca avem in ADN pasiunea pentru barfa, etichete si judecarea celor din jur! :(
Sa inchei in nota asta pesimista? Never!
Eu chiar sper ca vremurile ne vor schimba pe majoritatea, facandu-ne mai intelepti. Asa vom inceta sa ne etichetam. Nu de altceva, dar aparentele sunt inselatoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu