luni, 22 aprilie 2013

Fericirea din farfurie

Cu siguranta nu scriam toate acestea daca intr-o minunata zi de mai a anului 2010 nu intalneam o femeie minunata, dr Luminita Florea. Ii dedic aceasta postare! 

Dorinta de a fi fericit este nativa. Orice om doreste fericirea. Si atunci omul incearca diverse cai pentru a o obtine. De cele mai multe ori fericirea vine din satisfacerea idealurilor pe care omul si le stabileste. Alteori, fericirea se lasa asteptata. Pare de neatins, omului i se pare ca nu este nici pe departe de a o obtine. Pare sa nu gaseasca modalitatea optima de a fi fericit.
Si atunci, in loc sa analizeze problema, sa gaseasca modul de a-si atinde idealul, priveste aproape, la indemana, unde comod si placut sta farfuria. Impreuna cu prietena ei, mancarea. Si asa alege calea mai usoara, sa intinda mana si sa iti atinga fericirea, mancand.
Farfuria in mod cert il va rasplati cu o stare de bine, de multe ori confundata cu fericirea. Dopamina eliberata isi atinge scopul: omul este rasplatit. Si ca toate starile bune, da dependenta, omul se va refugia din ce in ce mai mult la farfuria lui, prietena lui fidela, care nu-l paraseste in momentele grele si care permanent il poate face "fericit".
Este atat de preocupat de fericirea lui incat nici nu-si da seama ca brat la brat cu farfuria ajunge de nerecunoscut. Perfida aceasta prietena! Sub aparenta de bine, de fericire, il inseala in cel mai grav mod cu putinta: atenteaza la imaginea si chiar la viata lui.
In acest context trebuie sa amintesc despre ceva ce am citit in "Mai mult de 10% - Verticalitatea creierului" de Adrian Nuta: tratand o carie nu se rezolva cauza ei. Va trebui sa vedem de ce mancam multa ciocolata, ea de fapt cauzeaza caria. Si asa ajungem la o deficienta sufleteasca: iubirea. Spune Adrian Nuta: "S-ar putea sa mananci, in cantitate industriala ciocolata, pentru ca ai nevoie de ceva dulce, dar nu la nivel senzorial, ci la nivel emotional. Si ce este mai dulce decat "iubirea"?" 
Da, lipsa implinirii la nivel emotional ne trimte la implinirea senzoriala din stomac prin intermediul prietenei fidele, mancarea din farfurie.
Fiecare dupa o anumita varsta este victima supragreutatii. O cauza fizica este scaderea naturala a metabolismului. Insa nu e singura. Oare degeaba apare dupa 40 ani aceasta supragreutate? O fi avand vreo legatura cu criza varstei mijlocii? E doar o presupunere, merita cercetata, insa inclin sa cred ca da.
Cercetarea trebuie sa o faca fiecare cu sine. Cu siguranta va afla raspunsuri nebanuite. Va face conexiuni uimitoare. Si va impusca doi iepuri deodata: va sti sa-si rezolve dezechilibrul emotional si va scapa de mancatul emotional si de grasimea acumulata.
Frumos? Da. Simplu? Nu. Insa daca este facut pasul decisiv, si anume constientizarea cauzei fericirii din farfurie, problema este pe jumatate rezolvata.
Din pacate, nu avem suficienta informatie, nu avem suficienta dorinta si nici putere de a actiona. Ne amagim ca merge si asa. Tipic romanesc.
Ceea ce nu pot accepta sub nicio forma este afirmatia pe care foarte multe femei o fac cu siguranta de sine: "pe mine barbatul ma place si asa". Pai voi pentru barbati traiti sau pentru voi? Primeaza parerea celor din jur sau propria parere? Hai sa traim pentru noi, cel de alaturi este relativ, azi poate fi, maine, nu. Din varii motive. Si nici nu m-as increde in parerea expusa; poate fi parsiva, daca esti intr-o forma nedezirabila, atunci vei fi pe veci a lui, nimeni altcineva nu va atenta la "comoara" sa.
Ideea e ca fiecare femeie sa isi iubeasca corpul, sa fie constienta ca o supragreutate dauneaza sanatatii ei, ca nmic din ce este exagerat nu este bun. Adoptam linia de mijloc si in aceasta situatie: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Si va fi perfect!
M-as bucura ca randurile mele sa hotarasca macar o femeie ca are ceva de facut in privinta ei. Si veti vedea cum va creste iubirea de sine, increderea in sine pe masura ce marimile la haine vor scadea.
Credeti-ma, chiar stiu ce spun, am trait asta!

Pana aici poate parea ca postarea mea se adreseaza exclusiv femeilor. Gresit! Si barbatii pot face ceva sa-si imbunatateasca imaginea de sine, atat in proprii ochi, cat si in ochii celorlalti. Este valabil si pentru ei ca le va creste stima de sine. Si nu e putin lucru. Delasarea o data cu trecerea timpului aduce o varsta a treia cu probleme, cu reducerea mobiltatii, cu boli si medicamente. Ele pot fi cu siguranta evitate daca ne iubim atunci cand trebuie, inainte de instalarea bolii!

Mancarea din farfurie trebuie sa ne fie prietena cu moderatie, sa ne asigure nutrientii necesari unei bune forme fizice si intelectuale, forma in care ne vom trai viata frumos, cu impliniri sufletesti si zambetul pe buze.

Si copiii nostri vor creste infinit mai bine daca nu le vom spune cu obstinatie: mananca tot din farfurie, nu e frumos sa lasi mancarea neterminata!
Nu e frumos sa lasi mancarea in farfurie, dar e frumos si sanatos un copil obez?
Daca ii iubim, nu-i deformam!

Haideti sa ne gasim fericirea in propria fiinta, renuntati la fericirea din farfurie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu