Motto: „A trăi experiențele pe care viața ni le oferă este obligatoriu; a
suferi din cauza lor sau a ne bucura de ele este opțional.”
A trăi ...
A trăi experiențe ... Da, viața este o înșiruire
de experiențe. Mai bune sau mai rele, asta este ceva subiectiv. Vine un moment în
viață când tragem linie și adunăm: asta a fost bine, asta, nu. Însă se dovedește
că toate sunt importante, fiecare experiență la rândul ei a adus plusvaloare
vieții noastre în ansamblu.
Sigur, momentul de bilanț nu este neapărat
unic. Există mai multe astfel de momente, la vârste diferite, în momente
diferite, când fiecare dintre noi are un bagaj de experiențe mai bogat sau mai
sărac. La tinerețe, totul pare un miracol, descoperirea vieții prin experiențe
pare cea mai bună soluție, chiar dacă rezultatele uneori sunt neasteptate in
sens pozitiv sau negativ. Descoperirea vieții prin experiențe face parte din
procesul de dezvoltare, de maturizare a omului.
Acest proces începe din prima zi de viață.
În mod inconștient (poate?), bebelușul își începe drumul prin viață trăind noi și
noi experiențe. În primele secunde experimentează respirația și plânsul. Apoi,
fiziologic, va cunoaște senzația de foame. Dar mama este alături și sânul ei îi
oferă o nouă experiență: suptul și senzația de stomac plin. Momentul când mama îl
plimbă sprijinit de umărul ei îi oferă ocazia de a explora lumea înconjurătoare:
atâta spațiu în jur! Și câte obiecte!
Urmează șezutul între perne, omulețul va
face cunoștință cu alte obiecte, jucării, cărticele. S-ar părea că toate
experiențele lui sunt fericite, dar pot exista și neplăceri. Astfel, omulețul învață
trăind că viața nu e neapărat roz, ci poate avea și alte nuanțe, poate gri,
poate negru ...
Primele cuvinte vor produce senzație: cei
din jurul său vor fi fericiți, se vor bucura, iar el va trăi bucuria, satisfacția
că „da, uite, am reușit, iar ei, familia mea, se bucură si ma felicită. ”
Mersul în picioare va deschide alte
orizonturi, constituie o etapă esențială în dezvoltarea sa. Îl așteaptă alte
experiențe: fuga, săritul într-un picior ... Toate îl vor face mai mândru de
el, mai încrezător în propriile forțe.
Și uite-așa, pas cu pas, zi după zi, viața
ne oferă experiențe, de tot felul, mai bune, mai rele ...
După fiecare experiență tragem o
concluzie: „a fost bine” (și ne bucurăm) sau
„n-a fost bine” (și ne întristăm sau, mai rău, suferim). Aceste trăiri
vin automat, instinctual; la vârste mici nu le putem controla, însă maturitatea
și experiențele ne fac mai înțelepti și ne învață să ne cenzurăm trăirile.
Cenzura trăirilor, a emoțiilor ... Viața
mi-a arătat că cenzura nu e bună, așa brută, fără un fundament solid. A nu-ți
exprima emoțiile este foarte toxic pentru întreg organismul. În timp, el va
resimți aceste reprimări, le va aduna și într-un moment le va exterioriza printr-o
boală. Ei bine, da, eu sunt adepta psihosomaticii.
Să spunem că experiența ne-a adus
bucurie. Bucuria în forma ei supremă, fericirea. Experiențele care ne fac
fericiți sunt cele mai așteptate, mai dorite. Fericirea! Cine nu și-o dorește?
Există o rețetă a fericirii? Este fericirea posibil de atins? Dar se poate rămâne
pe culmile fericirii?
Întrebări la care noi toți căutăm
raspuns. Un răspuns propriu, nu copiat de la ceilalți. Un răspuns potrivit
sufletului nostru. Căci așa cum spunea Isus, „Cheia fericirii sălăsluiește în
interiorul fiecăruia.”
Richard J. Davidson,
profesor de psihologie și psihiatrie la Universitatea Madison din Wisconsin, a
creat un nou concept numit plasticitatea minții. Este capacitatea umană
de a modifica fizic creierul cu ajutorul gândurilor pe care le alegem. Precum
mușchii corpului, creierul dezvoltă și întărește neuronii pe care îi utilizăm
mai mult.
Mai multe gânduri
negative, mai mare activitate în cortexul drept al creierului și în consecință
mai mare anxietate, depresie, invidie și ostilitate către ceilalți, cu alte
cuvinte mai multă nefericire generată.
Din contră, cine își
lucrează mintea și gândește bine despre ceilalți și vede ce-i mai bun în viață,
își foloseste cortexul stâng, ridicându-și emoțille plăcerii și fericirea.
Mathieu Ricard, mâna dreaptă a lui Dalai Lama și autorul motto-ului, subliniază că nu este vorba de a decide să fie văzută viața în roz de la o zi la alta, ci de a lucra sistematic în a slăbi mușchii nefericirii, pe care i-am întărit atât de mult crezându-ne victimele trecutului, ale parinților sau ale sorții, și, în paralel, a ne folosi mușchii mintali care ne fac absolut și direct responsabili de propria noastră fericire.
Mathieu Ricard, mâna dreaptă a lui Dalai Lama și autorul motto-ului, subliniază că nu este vorba de a decide să fie văzută viața în roz de la o zi la alta, ci de a lucra sistematic în a slăbi mușchii nefericirii, pe care i-am întărit atât de mult crezându-ne victimele trecutului, ale parinților sau ale sorții, și, în paralel, a ne folosi mușchii mintali care ne fac absolut și direct responsabili de propria noastră fericire.
Ricard avertizeazăa că
a fi fericit vine obligatoriu numai dupa ce încetăm să dăm vina pe ceilalți
pentru nefericirea noastră și după ce căutăm cauza în propria noastră minte.
Însă poate că
experiența ne-a adus nu fericire, ci suferință.
Suferința înnobileaza
sufletul. Este concluzia pe care eu am tras-o în urma experiențelor de viață de
până acum. Suferința își are rostul ei in devenirea ființei, deși la momentul în
care se întâmplă, pare de necrezut. După depășirea ei, privind înapoi
retrospectiv, putem vedea limpede folosul pe care ni l-a adus suferința.
Nicio experiență nu
vine în viața noastră fără rost. Fiecare bucurie, suferință, necaz vin cu un
scop. Întotdeauna vom conștientiza acest scop după un timp, după ce acele
experiențe se sfârșesc.
De curând citeam în
cartea „Ecopsihologia” (autor Ion Radu-Tomșa), următoarele: „Bucuria de a trăi nu vine doar din senzația
de fortă și comfort fizic, ci și dintr-o anumită „filosofie a vieții”, rezultat
nu neapărat al unor leacuri de specialitate, cât din experimentarea vieții, din
ceea ce rămâne la nivel mental-spiritual dupa „lecțiile vieții” cotidiene. Bucuria
de a trăi face, până la o anumită limită, ca experiențele noastre să nu fie
catalogate neapărat în bune și rele, pozitive și negative, ci pur și simplu, ca
repere ce indică doar că trăim.”
Bucuria de a trăi tot ce aduce viața, tot noianul de experiențe,
trebuie trăită ca atare, ca pe o mare și divină minune. Și Jacques Salome în „Trăind
cu ceilalți - în fiecare zi, viața!” spune că: "O formă de generozitate ar fi aceea de a ne minuna în fiecare
moment al vieții de cadoul pe care îl reprezintă simplul fapt de a
exista."
Viața cu experiențele ei ne-a fost dăruită de Creator ca un dar de neprețuit, unic, de neegalat.
Viața cu experiențele ei ne-a fost dăruită de Creator ca un dar de neprețuit, unic, de neegalat.
Oamenii
însă nu sunt toți deopotrivă, ei simt diferit, gândesc diferit, acționează diferit,
au un sistem al valorilor diferit. De aceea aceeași experiență unii o vor
percepe ca pe un lucru rău, un dezastru, alții îl vor percepe ca pe un dat al
vieții, o piatră de încercare peste care trebuie să treacă. Și dacă primii vor
trece prin acea nefericită experiență cu ură, tristețe, suferință imensă,
ceilalți vor depăși obstacolele senini, cu conștiința că fac ce trebuie, ce
le-a fost dat, că va trece și asta și că, per total, vor ieși îmbogățiți
spiritual.
În primul caz avem de-a
face cu gândirea negativă, iar în al doilea caz cu gândirea pozitivă. Modul de
abordare diferențiază. El se învață, se educă, dar are la bază psihologia fiecăruia.
Învățarea atitudinii
corecte, pozitive în fața vieții se face fie prin educație, de către părinți,
fie prin autoeducație, citind cărți, participând la seminarii de dezvoltare
personală. Așa vom afla că în viață "atitudinea conteaza" (Jeff
Keller).
Astfel, revenind la
motto, prin adoptarea unei atitudini pozitive în fața unei experiențe
nefericite, omul va trece mult mai ușor și mai întelept prin ea. Va fi conștient
de alegerea pe care o are de făcut: să fiu lucid, știind că va trece sau să sufăr?
Având atitudine pozitivă, omul va alege ce-i mai bine: să fie lucid, să ia măsurile
corecte pentru ca repercursiunile asupra sa să fie minime. Aceasta pentru că el
știe că experiența va trece, se va sfârși, iar el va depăși momentul. Asta înseamnă
să vezi partea plină a paharului, să iei de la viață lucrurile în sens pozitiv,
să profiți de fiecare experiență, bună sau rea, pentru a-ți imbogăți cunoașterea.
Însă oamenii care au
o atitudine negativă ce vor face? Cum vor reacționa? Ce vor câștiga după o
experiență nefericită?
Acești oameni vor
parcurge aceeași experiență cu sufletul greu, incărcat cu gânduri pesimiste („Ia te uită, să mi se întâmple
tocmai mie!”, „Ce voi face acum cu nenorocirea asta?”), vor fi triști, supărați,
poate chiar depresivi. Pentru ei va fi aceeași experiența ca și pentru optimiști,
însă afectarea lor va fi infinit mai mare.
Se pune întrebarea:
oare merită această perspectivă negativă asupra experiențelor nefericite? Sigur
că nimeni cu un psihic normal nu se poate bucura de o experiență nefericită. Însă
un om optimist va fi mai puțin afectat decât unul pesimist.
Dacă afectarea nu
s-ar resimți la nivel fizic sub forma unor boli, poate că nu ar avea atâta
importanță. Însă, din păcate, suferința datorată unor experiențe nefericite
prin care viața ne face să trecem, își lasă amprenta din plin asupra stării
noastre de sănătate.
Majoritatea bolilor
se instalează pe fond psihic. Sunt bine cunoscute cazurile de diabet, cancer
instalate după pierderea cuiva drag, după un divorț sau după catastrofe
naturale. Acești oameni care se îmbolnăvesc, se îmbolnăvesc tocmai că privesc
viața cu un pesimism exagerat, neacceptând că viața are un început și un sfârșit,
că viața este compusă din episoade, că nu se termină lumea, totul poate fi
reconstruit, și, ce-i mai rău, nu-și dau seama că puterea de a rezolva stă în
ei înșiși. Oamenii în general, nativ, doresc stabilitate, ori pierderea omului
drag de lângă tine după o viața trăită împreună, poate fi o imensă încercare.
Am fost martora unei astfel de tragedii, dar am fost uimită de filozofia cu care
soțul văduv își explica situația: „S-a terminat un episod frumos, dar viața merge
înainte; voi învăța să trăiesc altfel decât până acum”. Este o filozofie a câștigătorului;
cred că vine atât din atitudinea în fața vieții (dobândită), cât și din
instinctul (nativ) de supraviețuire. Acest om nu vrea să se lase doborât de viață,
iar modul de abordare a situației îl face să depășească momentul nefericit mai
ușor decât ar fi de așteptat, evitând astfel o îmbolnăvire fizică. Acest om își
va reveni și se va bucura de viață.
A te bucura de viață.
Oare ce să înțelegem? Poți să te bucuri cu motiv sau fără. Cu motiv, este de înțeles,
dar să te bucuri fără motiv? Este posibil? Da, se poate având o atitudine
optimistă, senină. Orice clipă îți poate oferi bucurie: raza de soare care îți
bate în geam, vântul care adie prin pomi, o floare minunată care tocmai a înflorit,
un copil care aleargă după o minge. Toate acestea sunt minunile vieții, sunt
motive de bucurie pentru omul optimist, pozitiv, care a învățat să se bucure
din plin de viață. Poate el nu a fost așa de la începutul vieții sale. Poate că
a devenit atât de înțelept în urma unei experiențe nefericite. Iată cum o
experiență tristă poate schimba în bine viața și felul de a fi al unui om.
El, omul înțelept, a
învățat o filozofie simplă, dar atât de adevărată, așa cum descrie Ion Radu
-Tomșa în "Ecopsihologia": "Departe de a exprima apatie și
neangajare, înțeleapta expresie "așa a fost să fie" ne salvează
sufletul de autoculpabilizare și depresie, indică un "respect de
sine" superior, singurul care contează la examenul conștiinței de sine.
[...] "Să te mulțumești cu tot ce-ți vine" indiferent că se reclamă
din creștinism, budismul zen sau alt sistem filozofic, este suprema
înțelepciune."
Mai sus aminteam de instinctul de supraviețuire. Este natural,
este genetic, este înnăscut. În motto se spune că a trăi experiențele este
obligatoriu. Aș vrea să rămânem puțin aici. Am observat că nu e obligatoriu.
Mulți oameni, mai puțin pregătiți psihic pentru viață, aleg să nu le trăiască.
Să abandoneze drumul lor prin viață atunci când au un moment de răscruce. Să
arunce la coș darul divin, viața. Ei dau dovadă de cea mai mare lașitate, dar,
de asemenea, aleg să rănească de moarte pe cei dragi.
Însă am văzut și
oameni bolnavi, unii chiar incurabili, care aveau o furie de a trăi, care
luptau pentru fiecare minut din viața lor. Oamenii aceștia și-au programat
mintea astfel încât să se vindece singuri. Puterea de a nevindeca o avem în
noi, totul e să știm să exploatăm această imensă comoară pe care ne-a lăsat-o
Dumnezeu.
Exista o vorba în
popor: „Dă, Doamne, românului mintea de pe urmă!” Aceasta înseamnă că românul
(omul) capătă din experiențele trăite de-a lungul vieții înțelepciunea maxim
posibilă.
Concluzia mea este că,
într-adevăr, orice experiență merită a fi trăită, chiar dacă la momentul
respectiv pare o pedeapsă. Însa în timp ea se va dovedi benefică. Astfel încât
chiar dacă nu te bucuri de ea, măcar privește-o pozitiv, ca pe un fapt ce te va
întelepți, te va îmbogați spiritual. „Gândirea
pozitivă, spre deosebire de cea negativă,
te va determina să faci orice lucru mai bine”, așa spune Zig Ziglar,
autor american de cărți de
literatură motivațională, literatură ce are la bază conceptele lui Abraham
Maslow de psihologie umanistă.
Faptul că ne bucurăm
sau nu de experiențele vieții ține strict de atitudinea noastră. Însă
atitudinea optimistă, pozitivă ne va determina să „gustăm” viața, să trăim
clipa, (da, "Carpe diem") să avem mereu zâmbetul pe buze, astfel vom
fi un model pentru ceilalți de lângă noi, vom oferi permanent celor ce ne înconjoară
din optimismul și atitudinea noastră pozitivă. Îi vom influența în bine, le vom
schimba optica asupra vieții.
Așadar, să fim optimiști
și cu zâmbetul pe buze! Viața ne va încerca, depinde numai de noi să trăim frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu