A ierta - iertare

„A ierta este în esență un atribut dumnezeiesc, iertarea omenească apare ca încă o probă a prezenței suflului divin în făptură.”
Nicolae Steinhardt

Dumnezeu este peste tot: in jurul nostru, dar si in interiorul nostru. Ne indruma si ne ocroteste. Ne invata si ne rasplateste.

Si cand ne invata, ne invata si iertarea. Pe toti, fara exceptie. Ca noi nu avem mintea si sufletul deschise ca sa intelegem, e altceva. Ca ne umbreste orgoliul lumina sufletului si ca avem peste ochi valul greu al regulilor, si asta este altceva.

Dar vine o vreme cand toate ne apasa mult prea mult, de nesuportat, de neadmis. Neiertarea ne sufoca, ne otraveste usor-usor, facand viata de netrait. Si din spiritul nativ de supravietuire, regulile se schimba subit: avem o revelatie, descoperim ca Dumnezeu altceva ne-a invatat. Si incercam iertarea.

Iertarea este de mai multe feluri: iertarea sinelui si iertarea celorlalti.

Iertarea de sine nu este deloc usoara. Se da o lupta din care, de multe ori, iese invingatoare acuzarea. Si ne pedepsim, ne mutilam in speranta de a ne usura povara.

Iertarea celorlalti se impiedica si de orgoliul nemasurat al propriului sine: "Cum pot ierta eu aceasta fiinta? Doar a gresit, a incalcat normele, regulile, cutumele. Nu, asa ceva nu pot admite." Uitand de fapt ca ni se intampla deseori sa incalcam norme, reguli, cutume. Si ca de fapt nu ele conteaza, ci sufletul omului, relatia dintre tine si el.

Asadar, iertarea presupune o lupta: lupta dintre dumnezeiasca invatare si orgoliu, reguli. Insa dupa ce ai reusit sa ierti, simti o mare usurare: se ridica acel val greu si in suflet patrund razele de lumina dumnezeiasca. Atunci Dumnezeu zambeste si te mangaie usor pe suflet. De la El vine lumina, usurarea, fericirea si implinirea acelui moment. Si tot El ne daruieste un zambet pe buze. Nu-i asa ca e un zambet foarte cald si placut, zambetul iertarii?

Cea mai grea este iertarea celui care ti-a ranit sufletul, care ti-a calcat in picioare inima pe care tu, cu nemarginita dragoste, i-ai pus-o la picioare. Insa Dumnezeu te-a calauzit pe acest drum, asta inseamna ca a fost drumul tau, ca daca nu intelegi acum de ce s-a intamplat asa, vei intelege. Nu a sosit momentul. Si iertarea presupune sa privesti cu intelepciune pe cel ce te-a ranit si sa pastrezi doar lucrurile frumoase din tot ce a fost. Sa privesti cu zambetul pe buze, hranindu-ti inima ranita cu aceste lucruri frumoase. Sa nu te incrunti, sa nu-ti para rau, sa nu negi nimic. Asuma-ti si iertarea va veni ca un gand senin, de vara, luminos. Dumnezeu ti-a trimis iubirea, tot El iti trimite si iertarea.

Dumnezeu ne invata iertarea si tot El ne calauzeste pasii spre ea. Spre iertarea omeneasca. Caci iertarea dumnezeiasca e a Lui. De fapt doar atat conteaza. Restul e impacare cu sine si cu ceilalti.