Ma pregatesc sa devin psiholog. Trebuie sa stiu sa ma stapanesc in fata emotiilor, sa le gestionez pe ale mele si sa ii ajut si pe ceilalti sa o faca. Asa ar trebui... Dar cand vezi o asemenea imagine, in care un suflet amarat de copil viseaza, tanjeste la dragostea si imbratisarea mamei, se spulbera toate conditiile de mai sus. "Trebuie" devine optional...
Ma inmoi si ma scurg privind imaginea, mi se rupe sufletul de mila acestui biet sufletel.
In acest timp, mame abandoneaza copii, conducatori condusi de orgolii si bani comanda bombardarea civililor, copii isi pierd mama, copii se pierd de mama, copii raman singuri...
Omenirea face tot ce poate pentru a desparti copiii de mama.
Iar ei, copiii, ajung asa, disperati dupa o imbratisare...
Ajung schiloditi in suflet, bomba nu le-a omorat doar mama, ci si sufletul...
Copii care vor fi marcati pe viata de lipsa de afectiune, de dorul de mama...
Bine, vedem si ce facem? Pai nimic, mai scriem pe blog, mai varsam o lacrima, dar cu ce ajuta asta? Cu ce se alege copilul? Oblojim sufletul lui? Nu.
Stiu ca n-as putea salva lumea, dar macar as incerca...
Poate nu singura, dar poate impreuna vom reusi...
Si in timpul asta, copilul se intreaba: "Cum o fi sa te imbratiseze mama?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu