vineri, 22 noiembrie 2013

A fi singur in doi



Nu cred ca exista om care sa nu fi trait singuratatea in doi intr-o relatie. Sau poate exista, dar atat de rar, incat, statistic, nu mai conteaza.
Vorbind cu oamenii iti dai seama ca singuratatea in doi a devenit o epidemie printre sufletele asezate laolalta.
Desi pare incredibil, e atat de real, incat doare aceasta singuratate. Dupa ce te-ai legat sufleteste de un om, dupa ce ai acceptat impartitul bunelor si relelor impreuna, dupa ce ai cladit impreuna cu el nu doar vise, ci si un copil, o casa, se instaleaza intre voi, in mod perfid, ea, singuratatea.
Isi face loc, impinge in stanga si in dreapta si incet-incet va desparte, traseaza o bariera, inalta un zid si, ranjind multumita, troneaza pe piedestalul ei.
Cum sa iesi? Cum sa darami zidul? Cum sa te apropii de sufletul care altadata era una cu al tau?
In primul rand, trebuie sa iti doresti lucrul acesta. Este primul si cel mai important pas.
Apoi, trebuie sa incepi sa sapi la baza zidului, folosind dorinta si speranta.
Caramida cu caramida, zidul poate fi demolat. Trebuie sapat insa din ambele parti. Asa cum s-a ridicat din ambele parti, tot asa trebuie si demolat.
Ce motivatie ar avea cei doi pentru a-l darama? Poate o viata mai buna, mai implinita, chiar mai fericita.
Insa pentru a ajunge la aceasta dorinta de regasire este necesara constientizarea singuratatii. Si, apoi, abandonarea orgoliului de a nu face primul pas, de a nu declansa o discutie sincera.
De cele mai multe ori apar in minte idei mai simplu de infaptuit, care nu cer efort si chiar lupta. idei care aplicate par ca te aduc in randul oamenilor trecuti prin viata. Si in acest fel, usor-usor, posibilitatea de a te regasi este din ce in ce mai mica, se dilueaza cu fiecare dicscutie in contradictoriu, cu fiecare clipa de nesinceritate, cu fiecare vorba aruncata cu rautate inspre celalalt.
Si relatia se destrama din necomunicare, din orgoliu, din lasitate.
Lasand in amintire visele comune si de cele mai multe ori, suflete de copii sfasiate intre cei doi parinti.
Dupa ani petrecuti astfel, vine o zi cand facand bilantul sufletesc, ajungi la concluzia ca ai gresit enorm ramanand in relatia marcata de singuratate, de minciuna, de lasitate, de comoditate. Toate acestea se platesc. Si nu platesc numai cei doi, ci si copiii carora, zice-se, li s-a facut un bine atunci cand parintii au ramas impreuna, asa, singuri, dar in relatie.
Daca la ora de dirigentie s-ar dezbate acest subiect, oamenii ar patrunde in viata cu lectia facuta, cu alarma setata pe "a nu fi singur in doi si consecintele fatale in viata mea si a celor din jur".
Sau macar daca tinerii ar citi... Sau daca ar participa la seminarii... Sau daca si-ar deschide sufletul, lasand sa patrunda informatia citita de altii...
Intre timp, oamenii traiesc singuri langa partenerul lor, fara a-si dea seama de asta. De fapt, isi dorm viata...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu