joi, 12 septembrie 2013

O lume nebuna, nebuna, nebuna


Cand am inceput sa scriu mici postari mi-am propus sa scriu despre inima, suflet, simtire. Nu m-am gandit o secunda ca voi scrie despre stiri. In fond, acum am sa scriu despre lumea inconjuratoare.
Zilele acestea s-au intamplat evenimente care au patruns prin fortareata pe care mi-o construisem ca sa ma apere de urat, de monstruozitate, de kitsch, de flecareala, de telenovele si manele, de oameni mici si urati la suflet. Mi-am construit o lume in care sa ma pot bucura de valorile normale, de ce e frumos, sa-mi ofer clipe de relaxare si bucurie.
Si ce a patruns in fortareata mea? Au patruns fapte care mi-au atins sufletul, producand dorinta de a scrie. Pana la urma tot din suflet si despre suflet scriu.
Despre sufletul meu si al vostru, marcat de lucruri care terifiaza, intristeaza, aduc suferinta si coloreaza in negru zilele pe care le traim.
Sunt o persoana care nu urmareste stirile si primeste doar pe mail buletine ale unor agentii de presa. Citesc titlurile si apoi le sterg. Insa de la o vreme nu am mai putut face doar atat. Stirile depasesc limitele normalului.
Copil ucis de caini - Doamne, ce tragedie!
Proiect de mutilare a mediului - Doamne, ce marsavie! Si ca sa fie complet, oameni disperati dupa o slujba, fie ea si mizera, refuza sa iasa din subteran.
Caini ucisi - Doamne, ce neputinta! De ce nu se poate rezolva si altfel? Fiinte lasate de Dumnezeu... Din neglijenta unora si prostia altora s-au inmultit nepermis de mult si fac rau. Neputinta omului de a stapani si rezolva o situatie.
Tanara amenintata cu cutitul in buricul targului si apoi violata. Doamne, cata nepasare pe de o parte si cata agresivitate animalica, de cealalta! Cum sa treci pe langa o femeie vizibil afectata fara sa suni macar la 112? Fara sa te gandesti ca maine poti fi tu in locul ei? Sau fata ta? Sau mama ta?
Femeie ce trage cu pistolul in partenerul de trafic! Doamne, cata agresivitate la amandoi! Caci sunt convinsa ca ea n-a tras degeaba.
Doamne, cat ne mai rabzi? Pana unde vom ajunge? Unde sunt buna crestere si bunul simt? Unde sunt respectul si scuzele, vorba buna si intelegerea?
Si iar vreau sa intru in fortareata mea, dar se pare ca acolo ma sufoca toate acestea. De aceea am iesit, sa scriu si sa pot respira. Din nou. Pana la o noua intamplare tragica...

luni, 9 septembrie 2013

Oameni sau ingeri?


Oameni sau ingeri sau poate ingeri cu chip de om.
Se intampla macar o data in viata sa intalnesti oameni care iti schimba cursul ferm al vietii.
Te crezi pe un drum clar, batatorit de gandurile tale de viitor, mai roz sau mai gri, dar hotarate. Si mergi in ritm propriu, uneori mai alene, alteori alergand, insa cel mai adesea la pas. La pas singur sau la brat cu cineva. Ai in fata un viitor. Pe care crezi ca-l vei atinge asa cum este el conturat in mintea ta. Si eventual a celui de langa tine.
Deodata, in calea ta apare un om/inger care, prin cateva piruete mestesugite mai mult sau mai putin, te ameteste si pierzi directia, punctul de sprijin, incepi sa te indoiesti de viitor si cauti un reazem. Vertijul care te apuca este uneori bland, alteori te prinde ca o tornada, te rasuceste incat nu mai stii nici unde iti este capul.
Astfel, drumul tau in viata isi schimba coordonatele. Viitorul nu mai este asa cum l-ai imaginat anterior. Poate nici partenerul de la bratul tau nu va mai corespunde noului viitor, un viitor ca un curcubeu pe un cer de vara dupa ploaie.
Cand intr-un sfarsit vertijul se incheie, stai cat de cat pe picioarele tale, ti-ai gasit sprijinul in tine si pornesti pe noul drum catre noul  viitor cu vechiul/noul partener sau de-a dreptul singur.
Omul/ingerul insa au disparut asa cum au aparut, deodata. Ramai descumpanit, uitandu-te in jur: "Bine, dar de ce ai disparut? Doar mi-ai aratat calea spre un nou viitor, credeam ca impreuna il vom atinge!"
Ceea ce nu intelegi este ca omul/ingerul si-a indeplinit misiunea si a plecat. Atat a fost sa fie. Rolul sau a fost sa-ti schimbe drumul, sa te puna pe calea ce te duce la implinirea menirii tale. Acea menire care este scrisa in stele.
Si pana la urma ce a fost: om sau inger? Eu cred ca un inger cu chip de om. Desi pana la urma nu mai conteaza. Putem sa-i spunem oricum, el si-a facut treaba si a plecat mai departe pe drumul sau hotarat tot de stele, avand la capat un viitor colorat pe care il va atinge singur sau la brat cu cineva. Altcineva...