Este Joia Mare, asteptam Pastele, este timpul iertarii. Iertarea celor din jur, insa intotdeauna uitam pe cineva. Pe noi insine.
Uitam sau nici nu constientizam ca este necesar sa ne iertam pe noi insine?
La Rochefoucauld spunea ca "Fiecare iarta in masura in care iubeste."
Asadar, ne vom ierta in masura in care ne iubim.
Iertarea incepe cu iubire. Pentru o persoana care acum afla ca este normal sa se iubeasca, astazi, acum, nu este suficient pentru iubirea de sine si apoi pentru iertare.
Poate cea mai buna cale pentru aceste zile este sa incepem sa ne iubim.
Iar iertarea va veni la momentul potrivit. Cand iubirea din noi, pentru noi, o va atrage ca un magnet. Iertarea se va instala treptat, insinuandu-se in normalul fiintei noastre.
Iertarea aduce dupa sine impacarea cu tine insuti, acceptarea ta cu bune si cu rele, acceptarea faptelor tale trecute ca fiind cea mai buna alegere pe care ai putut sa o faci in acel moment, in acele conditii, in acea etapa de dezvoltare a ta, in contextul de atunci.
Eu va doresc ca in Joia Mare sa incepeti sa va ganditi la propria fiinta, sa o descoperiti cu ochii sufletului, indepartand barierele cu care ati inconjurat-o, sa o mangaiati si sa incepeti sa o iubiti.
Dati-va voie sa va iubiti si iertarea va veni ca un cadou adus de iubire!
Va veti naste astfel a doua oara, veti incepe o noua viata in liniste interioara. Merita!
Candva voi zbura. Cu aripi de matase de culoarea cerului. Voi fi parte din intinderea nesfarsita, iar energia mea va desena suvite subtiri, imperceptibil de subtiri, diafane. Rosii, portocalii, galbene, verzi, albastre, indigo, violet ... un intreg curcubeu.
Curcubeul este al soarelui, dar si al sufletelor senine, aurii, calde. Al sufletelor care dainuiesc peste ani doar pentru a darui, pentru a se darui. Suflete curcubeu.
Uneori, pe cer se itesc nazdravane, cate doua curcubee. Sunt curcubeele pereche. Da, da, ale sufletelor pereche, ce inca nu se pot desparti. Se tin aproape, nu se pierd din privire, se iau la intrecere peste albastrul cerului, printre norii ce tocmai au picurat stropi de ploaie. Ele inveselesc chipul oamenilor ce se opresc din agitatia vietii sa vada minunea colorata. Copiii cu ochi mari de uimire arata cu degetul pictura pretioasa, plini de emotia neobisnuitului eveniment.
Da, candva curcubeul meu va aduce veselie si uimire pe chipul oamenilor grabiti.
Insa curcubeul este in fiecare fiinta. Trebuie doar scos din coltisorul sau si mangaiat cu vorbe calde. Se va bucura de atentie si va capata curaj, crescand si erupand plin de elan si voiosie.
Candva, in urma cu ceva timp, l-am simtit. Curcubeul meu s-a trezit si mi-a umplut pieptul, daruindu-mi senzatia de preaplin. Atunci am stiut ca este real, de abia atunci am crezut ca el intr-adevar exista si nu este doar o dara colorata, volatila, o pacaleala a soarelui si ploii.
Candva voi desena curcubee, plutind... Pana atunci, vom descoperi impreuna curcubeul din voi. Daca vreti, desigur. Promit sa va fac cadou propriul curcubeu. Si nu candva, ci acum.
