Iubire incatusata

"Iubiți-vă unul pe altul, dar nu încătușati iubirea:
Mai bine lăsați o mare mișcătoare între țărmurile sufletelor voastre.
Și stați împreună, dar nu prea aproape unul de altul.
Căci stâlpii templului stau unul de altul depărtați,
Iar stejarul și chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt."

Khalil Gibran - Profetul

Cati dintre noi reusesc sa iubeasca si sa lase libertate celuilalt? De ce atunci cand iubim tinem sa sufocam persoana iubita, sa-i luam libertatea, sa o acaparam, sa o controlam? De ce?

Primul raspuns ar fi: deoarece am cautat atat de mult iubirea, este atat de rara si de pretioasa incat atunci cand, in sfarsit, am gasit-o, nu putem risca sa o pierdem. Sau, alt raspuns, derivat din primul: pentru ca ne temem sa nu plece, Concurenta e mare, nu? Si mai vrem ceva: iubirea sa fie vesnica, sa dureze peste veacuri, sa ne invaluie de-a pururi.

Pentru a ajunge la performanta de a iubi si a da spatiu celui iubit trebuie urmat un drum lung. Lung, dar nu inaccesibil. Un drum presarat cu obiective de dezvoltare personala si de intarire a relatiei. Primul ar fi increderea in sine. Nu e un lucru simplu, presupunand mai multe probleme rezolvate: iubirea de sine, cunoasterea de sine si stima de sine. 
Alt obiectiv ar fi cunoasterea persoanei iubite. Aici e mai greu, depinde de fiecare in parte, de ceea ce doreste fiecare sa vada la persoana iubita. Si nu in ultimul rand, construirea in timp a unei relatii in care fiecare sa demonstreze ca este de incredere si sa castige increderea celuilalt.

Iubirea este o munca de echipa. Suna rau? Nu e munca? E si munca. Am vazut mai sus ca trebuie muncit pentru a aduce protagonistii relatiei si relatia in sine la un anumit nivel de dezvoltare, de incredere.

Bine, iubirea este un minunat sistem format din doi oameni si relatia dintre ei. Deci iubirea este formata din trei entitati. Schimbarea unui dintre cei doi iubiti implica schimbarea relatiei dintre ei. E vorba de cauza si efect, de dependente.

Revenind la incatusarea persoanei iubite, este clar ca situatia nu poate dura mult. Sau avem exemple ca se poate? Mda, sunt acele cazuri in care persoana incatusata este mult prea dependenta emotional sau material de iubitul /iubita sa, incat rabda cu stoicism incatusarea. Insa, cum totul se plateste pe lumea aceasta, va manifesta lipsa de libertate printr-o boala, va somatiza incatusarea sa.

De ce e nevoie de un spatiu acordat persoanei iubite? Pentru ca lipsa lui duce la blocarea evolutiei fiecaruia, la impietrirea intr-o stare oarecare, la baltirea emotionala a fiecaruia si a relatiei.

Libertatea in relatie este ca apa turnata la radacina unei plante: ea va creste frumos, armonios si va da culoare spatiului in care se gaseste. Asa si relatia: va fi minunata, armonioasa, benefica celor doi si relatiei dintre ei, va oferi contextul propice implinirii celor doi, deci si a relatiei lor. 

Relatia dintre cei doi este ombilical legata de protagonisti. Prin acest cordon ombilical se  hranesc reciproc relatia, pe o parte si cei doi, de cealalta parte.
Devenirea relatiei peste timp o vom comenta curand. Ea este vie, sufera schimbari in functie de schimbarile celor doi implicati.

Putem iubi fara catuse! Aceasta este o iubire superioara, aflata peste tiparele vietii cotidiene, o iubire demna de admiratie!

Cuplul, dansand tangoul social in ritmul propriei relatii

Un cuplu =  el + ea
Intre ei = relatie intima
Cuplul in societate = relatie sociala

Gata cu aritmetica si asocierile.
In acest moment in intreaga lume exista miliarde de cupluri. De toate culorile, de toate varstele, de tot felul (ea-el, ea-ea el-el). Ceea ce voi scrie acum este valabil pentru orice cuplu.

El si cu ea se iubesc (mai mult sau mai putin, ea mai mult, el mai putin sau vice-versa, sau deloc). Si-si traiesc viata intr-o relatie din care fiecare incearca sa ia ce are nevoie. De multe ori acest lucru nu reuseste. Insa decizia de despartire este foarte greu de luat. In relatia intima intervine relatia sociala: sa fiu iar singur(a), sa n-am cu cine iesi, cu cine face concediul, cu cine ma afisa de brat la nunta de la toamna, etc. Da, in aceasta judecata este evidenta codita socialului infiltrata cu nonsalanta. Si uite-asa continua o relatie mediocra, poate chiar slaba, anorexica de-a dreptul. Se taraie prin viata monoton in cel mai bun caz, poate chiar piperata cu ceva scandaluri, insa pastreaza cuplul unit. Lumea vede ca sunt doi: vai, minunat, ce bine se potrivesc!
Insa in relatia intima scartaie toate rotitele, cuplul isi continua drumul pe o macabra muzica compusa din ura si tristete, scartaita printre dinti de cei doi protagonisti.
Cred ca am o deformatie ca atunci cand vad un cuplu sa mi-l imaginez in relatia intima, fara privitori din afara: oare el tot asa o tine de mana sau o ignora total, uitandu-se la televizor cu o mana pe paharul cu bere si cu o alta pe telecomanda? Cand a mangaiat-o ultima data tandru, asa cum ne lasa sa vedem, pe noi, privitorii lor? 
Multe lucruri le facem de ochii lumii. Ele nici nu conteaza. Insa conteaza al naibii de mult ce facem cu noi, cu noi doi, cu sufletul nostru al amandurora.

Compromisul in cuplu ar trebui sa fie minim, daca nu inexistent. Insa, sa fim seriosi, nu cred ca exista relatie in care sa nu fie nevoie de un compromis, cat de mic, asa, acolo, de samanta. Ideea ar fi sa nu existe compromis pe suflet. Acolo este un loc sacru, in care numai Dumnezeu are voie sa intervina. De aceea, fiind sacru, nu e voie sa-l calcam in picioare, sa-l dam altuia care sa ni-l intineze sau, mai rau, sa ni-l mutileze.
Sufletul e nemuritor, el pastreaza tot, bune, rele, dragoste, ura, tot bagajul emotional pe care il acumulam. Cu atat mai mult trebuie sa-l ingrijim, altfel in viata urmatoare vom avea de reparat ceea ce am stricat acum. 

Si pentru ca am avut inspiratia de a pomeni tangoul in titlul postarii, sa ne amintim Maria de Buenos Aires de Piazzolla (Yo soy Maria).

http://www.youtube.com/watch?v=4SPjL7IgsRc