Femeia este minunea lasata de Dumnezeu pe pamant. El a compus-o dintr-o multime de picaturi, unicitatea ei fiind data de combinatia acestora in jurul inimii sale.
La inceputurile omenirii, femeia avea cateva roluri: fiica, sotie, mama, bunica, gospodina, agricultor, chiar si vanator, uneori preoteasa.
Pe masura ce omenirea a evoluat, relatiile sociale s-au inmultit, rolurile femeii s-au inmultit si ele, ajungand in zilele noastre la o multime considerabila: fiica, sotie, mama, bunica, angajata/patroana/pensionara, colega, prietena, iubita, sefa/subalterna, vecina...
In aliajul numit femeie, fiecare picatura/rol are ponderea sa, mai mare sau mai mica, determinand portretul femeii: femeia gospodina (ea plus casa si familia ei), femeia de cariera (ea plus cariera ei), femeia gospodina si de cariera (ea plus casa, familia si cariera ei).
Femeia a avut ambitia de a fi egala barbatului. Ambitie laudabila, insa platita cu multa truda, caci pe langa rolul ei de mama si sotie si-a luat in spate povara unui serviciu si a responsabilitatilor lui. Astfel, timpul sau liber a scazut proportional cu sarcinile sale. Insa ea face slalom prin viata si bifeaza toate sarcinile impuse de rolurile sale, neuitandu-se pe sine. Apare ingrijita astfel incat cei de langa ea sa fie mandri de sotia, mama, prietena, colega, sefa, vecina, matusa...
Cu atat mai mult iubiti si admirati femeile, caci ele au abilitatea de a impaca rolurile, de a agrega picaturile intr-o minunata, fascinanta, unica maniera!
Iubiti femeile pentru fiecare picatura din ele! Atat!
"Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti." Constantin Brancusi
Astazi este 19 februarie si se implinesc 138 de ani de la nasterea lui Brancusi. Ocazie de redescoperire a mostenirii lasate acestei lumi de catre marele sculptor.
Oare asa este? Murim atunci cand depasim starea de copil? Da, eu cred ca este adevarat. Sufletul de copil este motorul vietii, el ne duce mai departe, ne da energie si imboldul de a trai frumos.
A fi copil este echivalent cu a fi viu, a trai cu intensitate clipele, a experimenta, a te juca si a juca roluri, a descoperi, a zambi si a iubi sincer, pur. Fiecare zi a copilului este o noua experienta, cu bune si rele, toate necesare pentru bagajul cu care adultul de mai tarziu va trece prin viata. Bagaj ce va echilibra (sau nu) viata sa.
Cine iubeste rasul zglobiu al unui copil are inca sufletul de copil, nu l-a adandonat ca pe un balast, l-a conservat si se hraneste inca din el. De ce vorbesc de ras? Pentru ca daca iubesti rasul unui copil inseamna ca ai sensibilitate si disponibilitate, ai deschiderea pentru a zambi laolalta cu el. Clipele traite alaturi de un copil sunt senine si dulci, raman in memorie, nu se sterg, se impregneaza cu rasul si cu mireasma sa de puritate. Clipe unice...
Daca aveti dorinta de a va juca cu o masinuta, o papusa sau cu mingea, de a face o partida de sah sau monopoly, inseamna ca traiti starea de copil.
Pastrati-o! Starea de copil face parte din averea noastra spirituala!
Dar daca nu, daca am pierdut aceste placeri, inseamna ca sufletul nostru este uscat, pietrificat, mort. Degeaba avem averi, pozitie sociala, suntem de fapt niste fantome ratacitoare prin viata. Ce ne dadea viata era acea stare de copil pierduta sau poate renegata din dorinta de a dovedi ca suntem maturi. Refuzul de a fi copil este cauzat si de orgoliu, de dorinta de epatare, de dorinta de a demonstra ca am devenit adulti. Sau poate copilaria ne-a fost marcata de o trauma, de care, firesc, fugim. Si toate acestea ne fac sa murim, putin cate putin, devenind adulti morti.
Insa nu este totul pierdut: surescitarea sufletului poate fi facuta daca adultul mort vrea, de catre un copil cu zambet pur si ras zglobiu.
Lasati-va inviati de catre copii! Nu avem copii? Nu este o problema, exista atatea suflete mici si parasite, care cu siguranta au nevoie de dragostea noastra. Chiar si apropierea de un astfel de copil va alimenta sufletul mort, trezindu-l la viata. Si vom castiga impreuna: ei se vor simti iubiti, noi vom reveni la viata.
