Inceput de primavara. Martisor. Ghiocei. Flori de inceput de viata noua, vestitorii unui nou ciclu de minunata si frumoasa viata. Sperante, bucurie, puritate, caldura. Viata.
Zambet, daruri, sarutul dulce al soarelui pe chip, vantul ravasind parul.
Obraz cu o umbra de rosu, snur alb-rosu in piept, la mana, atarnat, fluturand jucaus.
Femei cochete, purtand parfum si zambet, esarfe colorate si urari soptite.
Gand verde, nou, proaspat, mirosind a pamant reavan si a zambile plapande, roz, albe, mov.
Barbati daruind flori, incantand suflete delicate de femeie.
Baietei construind gingase martisoare, purtatoarele emotiei sufletului lor de mici barbati, galanti, gentili. Apoi in fata mamei, a bunicii, a matusii, daruind particele din inima lor.
Fetite zambitoare primind mici marturii ale primaverii, oferind cu buze rosii si calde un mic sarut pe obrazul lui. Al tatalui, bunicului, fratelui, colegului, prietenului.
Crampeie de inceput de martie, de primavara, de viata noua, verde, parfumata.
Acesta este darul meu de martisor pentru toate femeile din jurul meu, mama mea, mama lui, nasa noastra, cumnata, prietene, colege, cunostinte.
Cu drag, din inima! O primavara minunata ca si voi, dragele mele!
Toata viata ne dorim si primim urari de "bine".
Sunt momente cand le luam ca atare, dar sunt si momente de meditatie cand ne intrebam: "Cum este bine pentru mine?"
"Binele" este acea stare de impacare cu sine si cu tot ce ne inconjoara.
"Bine" este atunci cand simtim ca totul este la locul lui, ca nu ne lipseste nimic, ca nu ne prisoseste nimic.
"Bine" este atunci cand stam cu o ceasca de ceai in mana si zambim privind o pisica ce trece printre florile din fata casei.
"Bine" este atunci cand desi avem o multime de treburi de rezolvat, le bifam una cate una cu multumirea ca "am reusit".
"Bine" este atunci cand copilul se intoarce vesel de la scoala si ne ia in brate, punandu-si buzele calde pe obrazul nostru.
"Bine" este acea stare care ne aduce emotii pozitive, incarcandu-ne sufletul cu energie, pregatindu-ne pentru a darui sau pentru a construi.
Asa definesc eu starea de "bine". Insa pentru fiecare are si alte semnificatii, in functie de propria perceptie, de convingerile si valorile din momentul respectiv.
Mai mult decat atat, "binele" este relativ. Depinde de perioada prin care trecem, depinde in principal de nevoile pe care le avem in acel moment.
Poate astazi "bine" inseamna sa nu sufar, dar poate maine voi cataloga suferinta trecuta ca fiind un "bine", caci ea a adus dupa sine transformari, revelatii pe care nu le-as fi avut fara acea suferinta.
Voi cum intelegeti ca e "bine"?