Nu exteriorul, chipul, conteaza, ci ceea ce se gaseste in interior, sufletul...
Dumnezeu a dat oamenilor un trup si un suflet.
Uneori trupul este frumos si sufletul de asemenea. Alteori trupul este frumos, iar sufletul urat. Si mai este un caz in care si trupul si sufletul sunt urate. Insa cu munca si vointa, acesta din urma se poate transforma in trup urat si suflet frumos. Sigur ca acesta categorie exista si ea. Oare de ce Dumnezeu a pus intr-un trup urat un suflet frumos?
Omul frumos si la trup si la suflet este de pus la icoana, de pretuit si de ingrijit.
Omul frumos la trup, dar urat la suflet trebuie ajutat. El are o frumusete undeva ingropata, nici el nu mai stie unde. Trebuie doar condus catre ea si ajutat sa o scoata la suprafata. Este o munca ce se poate face doar cu acordul omului in cauza, el trebuie sa participe cu toata convingerea.
Omul urat si la trup si la suflet este cazul cel mai provocator pentru cei din jurul sau. Si el cu siguranta are ceva bun si frumos, insa uratenia trupului il face sa se ascunda si de ceilalti, dar si de el insusi. Suferinta acumulata de-a lungul vietii s-a asezat strat dupa strat si a cimentat sufletul sau bun, scotand la suprafata numai reactia sa fata de cei din jur. Reactie care numai pozitiva nu poate fi, experimentand frustrarea, mania sau ura.
Omul urat la trup, dar frumos la suflet este de fapt un om frumos pe de-a-ntregul. Sufletul frumos razbate pe chip, luminandu-l si pictandu-l cu cele mai frumoase culori din lume: culorile iubirii. Da, Dumnezeu l-a iubit cand i-a daruit un suflet frumos, stiind ca astfel frumusetea lui exterioara va veni din frumusetea interioara, cea a sufletului.
Oricum ar fi trupul, sufletul isi pune amprenta pe trup, devenind hotarator pentru imaginea exterioara. De aceea se spune ca nu chipul conteaza, ci sufletul...
Da, e recunoscut faptul ca purtam masti. Si noi, femeile, si ei, barbatii.
Masca sociala o punem dimineata dupa ce ne-am spalat frumos pe fata. Si o dam jos de abia seara, cand spectacolul de peste zi s-a terminat.
Atunci avem masca personala, asa buna sau rea, frumoasa sau urata, dar cel mai important, reala.
Dar cea sociala nu este reala? Nu chiar, este cea personala asezonata dupa moment si context. Flexibilitatea, adaptabiltatea sunt elementele ce modeleaza masca sociala. Ne adaptam la mediu, incercand sa supravietuim.
Cazul ideal este ca masca sociala sa se potriveasca peste cea personala. Este provocarea suprema sa iesi din casa cu masca personala la vedere. Sa o expui lumii, criticilor sau admiratiei. Sa te mandresti cu ea: "Ia te uita ce masca personala am! Nu e grozava?"
Insa drumul pentru a ajunge aici inseamna munca cu tine insuti, dezvoltarea ta depasind barierele impuse de masca sociala. Inseamna incredere in sine, iubire de sine.
Se spune ca femeile au o masca de infrumusetare pe chip. Sau poate asa este perceputa. Ea are rolul de a sublinia trasaturile, de a le pune in evidenta pentru a face place oamenilor din jur, si de ce nu, femeii insasi. Este masca inofensiva de care sinele femeii are nevoie ca o confirmare a propriei imagini. O face sa se simta bine. E bine? E rau? Nu conteaza.
In ultimul timp, masca de infrumusetare au imprumutat-o si barbatii, unii, ce-i drept. Oare de ce? Nu mai au incredere in propria masca personala? Tind prea mult la tiparele de frumusete masculina promovate de media? Aici astept parerea unui astfel de barbat, sa ne impartaseasca din trairile sale ce l-au determinat la adoptarea mastii de infrumusetare.
Pentru majoritatea femeilor, idealul de frumusete masculin consta in aspectul nativ, nu efeminizat si "imbunatatit". Mai degraba as trimite un astfel de barbat sa-si descoasa sufletul, sa vada ce lipseste acolo si trebuie umplut cu masca de infrumusetare.
Da, masti peste tot, de tot felul, masti de care depindem mai mult sau mai putin, masti pe care le schimbam, masti pe care le iubim sau pe care le uram...
