Cand iubirea pare ca se destrama...

Iubim si vine un moment cand iubirea pare ca se naruie... Din pacate... Din nefericire... Se intampla...
Cum depasim momentul? Cum putem invata din nou sa traim? Cum reinviem?
Cu greu, dar nu imposibil.
Durerea e sfasietoare, viitorul pare fara sens, dureros de fara sens...
Amintirile ne inconjoara, placerea amintirilor doare atat de mult, incat taie respiratia...

Insa trebuie sa ne ridicam de unde am cazut, da, de acolo de pe norisorul pe care il imparteam cu iubirea, sa ne scuturam de praf si, incet-incet, sa invatam sa mergem iarasi pe cararile vietii. Invatam singuri, sprijinindu-ne pe carti sau invatam sprijinindu-ne pe umarul unui prieten.

Ce ne motiveaza sa mergem mai departe? Tocmai iubirea. Chiar daca ea pare pierduta, totusi ea este prezenta, se transforma in energie, ne da aripi sa mergem mai departe. Si sa privim in urma cu drag, cu recunostinta catre Cel de Sus ca a permis sa traim acea mare iubire.
Si ea, iubirea, ne invata sa zambim gandindu-ne la ea. Cum sa nu zambesti cand iubirea este cel mai minunat fapt care ti se poate intampla?

Iubirea a venit si a plecat, doar aparent, caci ea a lasat in suflet urme pretioase, presarate cu praf de aur, pe care nimeni nu ti le poate lua. Sunt ale tale pe vecie. Pleci cu ele pe lumea cealalta si tot cu ele te intorci in alta viata. Sunt o mostenire sfanta pe care numai ea, iubirea, ti-o poate da.
Poate de aceea eu am spus ca iubirea pare ca se destrama, este doar o iluzie, caci ea va ramane in tine pe vecie...