Suferinta - un rau necesar

Suferinta face parte din viata. Nu o dorim, nu o cerem, dar apare. Desi nu ii intelegem rostul, drumul nostru nu o poate ocoli. 
Primele intrebari care ne vin in minte sunt "De ce eu? De ce mie mi se intampla acest lucru?" Sunt intrebari firesti, toti ni le punem, nimeni nu este de acuzat sau de luat in ras.

Insa aceste intrebari sunt consumatoare de energie. De multe ori raspunsul nu poate fi gasit in acele clipe, ci mai tarziu vom avea intelegerea suferintei. Si atunci, de cele mai multe ori, vom fi invingatori, cu zambetul pe buze, multumiti de noua viata. Pare incredibil? Poate, insa este adevarat.

Fiind in suferinta, adeseori plangem. Este natural, este bine, pentru ca astfel ne eliberam de emotiile care ne apasa, ne umplu sufletul, facandu-l greu. Insa, ca orice lucru in viata, plansul este bun cu masura. Facand un obicei din a plange vom consuma energie pentru un lucru care nu ne va ajuta la construirea unui nou drum, unui nou eu.

Acest nou drum este presarat cu bucurie si impliniri. Depinde doar de noi sa ne dam voie sa le vedem, sa ne asezam la o alta fereastra prin care sa privim noul drum si vom fi uimiti de ceea ce vom vedea. 

Barierele pe care ni le asezam in cale in mod inconstient nu ne lasa sa vedem aceste minuni. Prin bariere inteleg atitudini de genul: "ce va spune lumea", "ce vor spune copiii". "el nu este ca fostul", "ea este minunata, dar fosta mea sotie era mai grozava", etc. Poate ca iesind din aceste tipare limitative vom vedea soarele, drumul cu bucurii si impliniri.

Cu rabdare, cu incredere vom depasi, vom invinge si vom iesi renascuti: un nou om, mai bogat sufleteste, mai bun, care a invatat iubirea de sine, care intelege pe cel de langa el altfel, cu mai multa iubire, care daruieste fara a astepta sa primeasca.

Si inca ceva: nu exista nimic pe lumea asta care sa merite suferinta eterna. Eu asa cred.

Aceste randuri sunt parte din sufletul meu, nu sunt inspirate din niciun material, ci vin din propria experienta de viata. Daca va pot ajuta, este cel mai mare dar pe care il pot primi de la viata.

La rascruce te asteapta el...

In marea ta calatorie, deodata, ajungi la o rascruce de drumuri.  Nu are indicatoare, este atat de simpla, dar atat de intortocheata. Aduce si pace si zbucium. Te indruma catre rai, insa cu o trecere prin iad. E si dulce si amara. Este si bine si rau. Alb si negru, cald si rece... Este Yin si Yang.

Pentru ca binomul sunteti voi doi, tu si el. Sau tu si ea.
Orice ai alege la rascruce te va trimite catre stari si bune si rele.
Nici asa nu mai se poate, dar nici altfel nu va fi tocmai bine.

Si parsiv, el, Compromisul, pandeste in mijlocul dilemei.
Perfid, ti se strecoara in convingeri. Se lateste si usor, usor iti domina orizontul. Deodata rascrucea se preschimba misterios in drum cu sens unic, purtand o placuta ruginita cu numele lui, "Compromis". Este vrajit acest drum, odata ce ai pasit pe el te ating stropi de dependenta. Oricat ai vrea sa te desprinzi si sa faci cale intoarsa, el iti prinde picioarele, le leaga unul de celalalt si pasii ti se topesc in mocirla compromisului. Pe masura ce inaintezi, sufletul se umple de miasma acestui drum pavat cu amarul relatiei. 

Pana cand poti merge in acest fel nepotrivit tie? Ce se intampla pe parcursul calatoriei pe acest drum? Cum se transforma sufletul tau plin de frumos si dorinta? Cum arata el la final? Poate mic si indurerat, coplesit sau poate imbibat de lacrimi stavilite de rusine si teama.

Dar daca la un moment dat iubirea ta de sine va invinge Compromisul? Daca il va atinge cu energia ei, nu cumva el se va topi? Si, descatusat, vei putea pasi in afara cercului in care te invarteai automat, fara putinta de scapare?

Privelistea din afara Compromisului este una luminoasa, sclipitoare, respiri si chiar iti dai voie sa tipi de fericire. O fericire care te inunda prin toti porii. Este ea, fericirea Invingatorului.

Apuci pe un nou drum, al Indraznelii de a trai asa cum iti dicteaza el, Sufletul - Ascultatorul Iubirii de sine. 
Si te simti implinit. Chiar meritai!