A comunica online

Dintotdeauna a comunica a insemnat a vorbi fata in fata cu un om.
Prin secolul XIX a fost inventat telefonul. Lumea a descoperit ca poate comunica cu celalalt la distanta, fara a-l vedea. Deja o parte din comunicare a disparut. Cea non-verbala, comunicarea realizata prin limbajul corpului.
Acest lucru s-a perpetuat intr-un mod mai frustrant prin comunicare online, cu ajutorul calculatorului, prin scris. Lipseste vocea si, in acest fel, din pacate se mai pierde din calitatea comunicarii.
Desigur, exista si comunicarea online cu ajutorul programelor care permit legatura audio si video, gen skype.

Insa eu doresc sa impartasesc din experienta mea de comunicare online prin mesaje scrise.
In primul rand, retina imi e ranita de greseli flagrante de ortografie. Limba romana este maltratata, insa am facut si fac eforturi de a tolera aceste greseli, axandu-ma pe continutul mesajului.

Apoi urmeaza ce este mai interesant. Omul fiind singur si discutand cu o persoana aflata la distanta, neputandu-i vedea fata, corpul, se simte in siguranta si capata un curaj pe care in mod obisnuit, intr-o comunicare fata in fata, nu l-ar avea. 

Aici exista doua situatii: una fericita, cealalta nefericita.
Voi incepe cu cea nefericita pentru a termina intr-o nota optimista cu situatia fericita.

Situatia nefericita este cand bietul messenger vede multe cuvinte: unele cuviincioase, dar si multe, foarte multe total necuviincioase. Mai mult, omul simte nevoia de a fi exhibitionist si se expune aparatului de fotografiat, smartphone-ului in tinute si pozitii care mai de care - unele decente, dar si multe indecente. Astfel, comunicarea capata un caracter agresiv, de violare psihica a interlocutorului.
Intrebarea, pe buna dreptate, este: cum ar reactiona o astfel de persoana cand s-ar intalni cu interlocutorul sau fata in fata?
Raspunsul corect din punctul meu de vedere este: depinde. Depinde de multe: de starea de sanatate mentala a respectivului agresor, de increderea sa in sine, de caracter, etc.

Situatia fericita este urmatoarea: un om timid, lipsit de incredere de sine, care in mod obisnuit nu ar aborda o persoana pe care o considera superioara lui, intra in conversatie cu o astfel de persoana.
Singur in fata calculatorului sau pe smartphone indrazneste a tasta un mesaj, iar cand celalalt raspunde si il trateaza corect, ca pe egalul sau, fara urma de superioritate, timidul este castigatorul unei cresteri a increderii de sine, isi dovedeste ca "poate" si el si ca merita ca "cineva" sa ii acorde atentie. Mai mult, uneori, daca cere, primeste si o informatie care ii era necesara.

A comunica online a devenit aproape obligatoriu in zilele noastre. Tehnologia face posibila aceasta comunicare cu avantajele si dezavantajele sale.
Este la indemana noastra sa o folosim respectandu-l pe partenerul de discutie, fara a fi intruziv, fara a-l teroriza cu mesaje, indiferent de care.

Daca partenerul de dialog nu iti raspunde, nu fii suparat: poate nici nu a vazut mesajul, poate nu are conexiune la internet sau, accepta si aceasta posibilitate, are altele de facut mai urgente.

Comunicarea online ajuta persoanele singure sa isi creeze o comunitate de "prieteni" aflati la distanta. Asta este un lucru bun, ce nu este bun este sa-ti conditionezi viata de acest mod de comunicare. Si sa nu crezi tot ce se scrie online. De la online la real este o distanta pe care multi nu o pot depasi. Pentru ca din curajosii de pe online raman oamenii cu credintele lor limitative care ii impiedica a fi acei curajosi. Este bine ca fiecare s aia ce ii trebuie din aceasta comunicare online, sa primeasca feedback-ul de care are nevoie, sa simta apartenenta la grupul sau de prieteni, sa se simta valorizat.

In rest numai de bine si va astept sa comunicam online!

Suferinta - un rau necesar

Suferinta face parte din viata. Nu o dorim, nu o cerem, dar apare. Desi nu ii intelegem rostul, drumul nostru nu o poate ocoli. 
Primele intrebari care ne vin in minte sunt "De ce eu? De ce mie mi se intampla acest lucru?" Sunt intrebari firesti, toti ni le punem, nimeni nu este de acuzat sau de luat in ras.

Insa aceste intrebari sunt consumatoare de energie. De multe ori raspunsul nu poate fi gasit in acele clipe, ci mai tarziu vom avea intelegerea suferintei. Si atunci, de cele mai multe ori, vom fi invingatori, cu zambetul pe buze, multumiti de noua viata. Pare incredibil? Poate, insa este adevarat.

Fiind in suferinta, adeseori plangem. Este natural, este bine, pentru ca astfel ne eliberam de emotiile care ne apasa, ne umplu sufletul, facandu-l greu. Insa, ca orice lucru in viata, plansul este bun cu masura. Facand un obicei din a plange vom consuma energie pentru un lucru care nu ne va ajuta la construirea unui nou drum, unui nou eu.

Acest nou drum este presarat cu bucurie si impliniri. Depinde doar de noi sa ne dam voie sa le vedem, sa ne asezam la o alta fereastra prin care sa privim noul drum si vom fi uimiti de ceea ce vom vedea. 

Barierele pe care ni le asezam in cale in mod inconstient nu ne lasa sa vedem aceste minuni. Prin bariere inteleg atitudini de genul: "ce va spune lumea", "ce vor spune copiii". "el nu este ca fostul", "ea este minunata, dar fosta mea sotie era mai grozava", etc. Poate ca iesind din aceste tipare limitative vom vedea soarele, drumul cu bucurii si impliniri.

Cu rabdare, cu incredere vom depasi, vom invinge si vom iesi renascuti: un nou om, mai bogat sufleteste, mai bun, care a invatat iubirea de sine, care intelege pe cel de langa el altfel, cu mai multa iubire, care daruieste fara a astepta sa primeasca.

Si inca ceva: nu exista nimic pe lumea asta care sa merite suferinta eterna. Eu asa cred.

Aceste randuri sunt parte din sufletul meu, nu sunt inspirate din niciun material, ci vin din propria experienta de viata. Daca va pot ajuta, este cel mai mare dar pe care il pot primi de la viata.