El si ea

Ploua, iar ea statea in fata calculatorului gandindu-se la ce avea de facut in continuare. Sfarsitul de luna era intotdeauna un mic cosmar, insa ea avea capacitatea de a-l transforma intr-un vis destul de agreabil, desi in ritmul unui alergator de stafeta.

Cautand inspiratia in browser, ea primi cadou (de la ingeri?) un mesaj intr-o fereastra de chat. "Wow, cineva ma gaseste suficient de interesanta pentru a-mi dori compania chiar si online." Retineti, acesta a fost inceputul.

Continuarea s-a desenat cursiv, fara opintire, intr-un dans al cuvintelor in care el o conducea pe ea, o invartea, o tinea strans de talie, ii atingea delicat obrazul cu privirea lui albastra. Schimbul de cuvinte se facea natural, ea simtind o dulce plutire, iar el fiind fermecat. De cine? Desigur, de ea, dar si de el, caci reuseau sa construiasca impreuna un desen al fericirii online.

Au ascultat aceeasi muzica, s-au citit, s-au apropiat prin sunet si cuvinte, nascand o legatura invizibila, dar totusi palpabila, de un galben infinit.

Minutele zburau, orele se adunau in jurul legaturii galbene, ei simtind ca se cunosteau de cand lumea, ca au lucruri in comun, curioase coincidente, dar ce era mai important, ca isi faceau daruri reciproc, umplandu-si golurile emotionale.

Povestea ei si a lui continua si astazi, impreuna isi traiesc frumoasa fericire online, iar eu va voi spune clasica formula "si au trait fericiti pana la adanci batraneti", lucru adevarat, pentru ca legatura lor galbena este indestructibila.

Dansam?

„Iar aceia ce au fost văzuti dansând au fost considerați nebuni de aceia ce nu puteau auzi muzica.”Nietzsche

Avem curajul sa dansam pe propria muzica, pe muzica auzita cu inima? Sau, altfel, ne dam voie sa auzim muzica inimii? Si apoi, ne dam voie sa facem pasi de dans pe aceasta muzica?

Oare daca auzim muzica, inainte de a schita primul pas de dans, ne uitam rusinati stanga-dreapta sa vedem "oare cine ma vede?"? Si daca sunt curiosi in jur, oare mai indraznim sa ne bucuram de muzica, de dans, sa ne umplem sufletul de bine si bucurie? Cine ne priveste? Cat conteaza judecata lor? Ne este teama de etichete aplicate de acel cineva? Si, nu in ultimul rand, cat ne dorim sa dansam? Cat ne dorim sa traim starea de bucurie adusa de muzica si de dans? Ce inseamna aceasta stare de bucurie in intreaga economie a vietii cea de toate zilele?

Da? Indraznim? Bravo, felicitari, avem curajul sa ne asumam si muzica si dansul, si eventualele etichete.

Nu? Nu indraznim, ne retragem in cochilie cu parerea de rau a propriului refuz? Este cazul sa ne privim mai atent credintele si sa facem un pas spre ringul de dans.

Poate nu singuri, poate apeland la o persoana in care avem incredere ca ne va acorda intregul suport de care avem nevoie, va schita cativa pasi impreuna cu noi, pentru ca apoi sa dansam noi insine muzica pana la ultimele acorduri.